Ne-am trezit, toti patru, intr-o cusca de sticla de doi pe doi, cu lift. Sa luam liftul sa iesim, sa nu-l luam?! Ceilalti treceau pe culoar, catre avion. Decid ca nu luam niciun lift si incep sa ma agit. Intotdeauna fac ce stiu mai bine, nu era cazul unei exceptii. Oamenii se uitau la noi si-si vedeau de drum. Doar au mai vazut o familie de maimute intr-o cusca, nu era cine stie ce lucru. La un moment dat, cred ca pe fata mea disperarea luase proportii, un domn se opreste. Ii strig, ca aveam impresia ca avem cusca antifonica, sa o ia pe cucoana si sa ne deschida, ca am platit bilet in avion, nu la cala. Se intoarce domnul cu nenea ce ne-a verificat biletele. Ne deschide, mirat c-am ramas acolo. Ii spun, bocna de nervi, ca-i opera colegei. Si-atat. Isteria in care m-a bagat situatia imi amutise restul traducerilor in engleza ale cuvintelor: nesimtita dracului, cretinoida incapabila, idioata cu spume etc. Daca mi le-as aminti acum pe toate, as lungi textul prea mult. Mai bine asa, cu memoria mea selectiva. Ne instalam pe locurile noastre. In fata, domnul care ne ajutase sa iesim inainte sa-mi crape o vena, pe undeva. Ii mai multumesc o data, da din cap amabil. Ma gandesc ca, data fiindu-i bunatatea, noi n-o sa-l rasplatim la fel de frumos, daca se pune piciul pe urlete. Vroiam sa-i spun sa ne mutam, dar mi-era lene, zau. Speram ca va dormi, oboseala trebuia sa existe in puiul de om!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu